Președintele Astrei Giurgiu, Dani Coman, a venit cu o replică pentru Dan Petrescu, cel care a avut câteva lucruri de reproșat după meciul direct dintre cele două echipe, scor 2-2, în returul semifinalelor Cupei României. Oficialul Astrei i-a transmis „Bursucului” să nu mai vorbească despre echipa pe care o reprezintă.
Cu 20 de minute înainte de începutul partidei FCSB – Astra, Dani Coman a dorit să-i transmită câteva cuvinte lui Dan Petrescu, cel care i-a deranjat pe giurgiuveni: „Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci. Mă interesează mai puțin ce se întâmplă la FCSB, la alte echipe. E deranjant când vezi că sunt antrenori care fac fel de fel de declarații. Mă refer la Dan Petrescu și la alți antrenori care sunt preocupați de arbitraje și de alte echipe, să-și vadă de echipele lor. Să lase celelalte echipe în pace. Eu îmi doresc să demonstrăm că merităm acest loc în play-off, nici noi nu suntem de prestația în play-off.
Băieții sunt motivați, preocupați de joc, ne-am bucurat că ne-am calificat în fața CFR-ului în finala Cupei României. Am avut o discuție cu jucătorii și sper ca la ora jocului să fim în cea mai bună formă”, a declarat oficialul giurgiuvenilor, pentru TelekomSport.
După un meci tensionat la Giurgiu, Dan Petrescu a fost nemulțumit de arbitraj și de modul în care Astra tratează meciurile din play-off: „FCSB joacă cu Astra etapa următoare, iar Astra joacă doar cu CFR Cluj. Eu zic doar ce văd. Cum joacă Astra cu noi și cum joacă cu alte echipe. Nu înțeleg unele chestii. La meciurile cu Craiova și Steaua nu au jucat la capacitate normală. A zis-o toată lumea, nu doar eu. Sunt convins că la meciul următor va fi la fel. E normal să fie în vacanță după calificarea în final Cupei”, a răbufnit Petrescu la final.
Astăzi am avut un penalty nedat, la Sf. Gheorghe vreo două. Aici dacă taci ești luat de prost. Toți spun că pun presiune și de asta nu ni se dă”, a declarat antrenorul campioanei, după calificarea pierdută în finala Cupei României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER